Proiectul european de modernizare a zonei istorice Kogălniceanu a fost scos la licitație pentru execuția lucrărilor Obiectivul de investiții cupri
Proiectul european de modernizare a zonei istorice Kogălniceanu a fost scos la licitație pentru execuția lucrărilor
Obiectivul de investiții cuprinde lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente – Universității, Emmanuel de Martonne, Bolyai János, Hermann Oberth, Kovács Dezső, Gaál Gábor, Baba Novac, Iuliu Maniu și trotuarul din Piața Ștefan cel Mare.
Astfel, va fi realizată pietonalizarea mai multor tronsoane de străzi în aria menționată, pe care accesul pentru mașini să fie deschis doar riveranilor sau în situații de urgență, iar bicicliștii vor putea circula la comun cu pietonii, în așa numitul concept de „shared space”.
Sondaj Cluj Știri: Alege viitorul primar al municipiului Cluj-Napoca
Tronsonul străzii M. Kogălniceanu între str. Hermann Oberth și str. Gaál Gábor va fi transformat în baza conceptului de < grădină urbană > prin eliminarea pavajului și gazonului degradat. Acestea vor fi înlocuite de un multistrat de pietriș compactat și stabilizat.
Vor fi plantați arbori în mai multe zone incluse în proiect, iar sistemele de iluminat public existente vor fi modernizate cu sisteme LED și stâlpi integrați în peisajul urban.
În urma finalizării lucrărilor vor fi instalate – la fel ca în recentele proiecte de infrastructură finalizate – stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, mobilier urban modern, rastele pentru parcarea bicicletelor.
Sondaj Cluj Știri: Alege viitorul președinte al Consiliului Județean Cluj
Detalii tehnice:
Suprafață carosabilă/pietonală/pistă biciclete (shared space): 25.001 mp
Suprafață spațiu verde (iarbă înaltă): 198 mp
Nr. arbori: 240 buc.
Nr. parcări: 11 buc.
Nr. parcări autoturisme electrice (stații încărcare): 2 buc.
Nr. locuri parcare biciclete: 90 buc.
Nr. stații încărcare biciclete electrice: 5 buc.
Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” este de 48.721.315,94 lei (inclusiv T.V.A pentru categoriile de cheltuieli la care se aplică) – aproximativ 10 mil. euro, iar termenul pentru execuția întregului proiect este de 19 luni de la data demarării lucrărilor.
COMMENTS